Cuvânt înainte: Da, știu că de când am apăsat aici ultima dată butonul “publish” au trecut aproape patru luni, timp în care am tot promis că revin, că voi scrie din nou zilnic șamd, dar chiar nu e timpul pentru explicații acum. O să aloc acestei teme un articol aparte. Curând.
Subiectul însemnării de față îl constituie cea mai recentă decepție a mea, una venită din partea unei companii de la care aveam așteptări mari. Însă, pentru a fi înțeleasă, povestea trebuie luată de la capăt.
După ce stimabilul amic afaith mi-a făcut capul făcut pătrat în ultimele două-trei luni în legătură cu mult lăudatul xDrive și experiența avută de el la Pitești, la BMW xDrive Tour, nu mică mi-a fost bucuria atunci când am intrat în contact pe twitter, respectiv Facebook cu reprezentanța argeșeană a mărcii.
Cândva la începutul lunii ianuarie, mailul mă anunța că am primit pe Facebook o invitație la un nou eveniment. Surpriză! Venise rândul meu să mă “joc” cu un BMW. Însă cum invitația era una generică și nu eram foarte lămurit asupra unor aspecte, am cerut detalii pe twitter, detalii care au venit după câteva zile. Nu era grabă, însă. Totul mergea în direcția bună. Iar lucrurile au devenit și mai roz alte câteva zile mai târziu, când am fost contactat telefonic. Telefon care (la fel ca și în cazul celorlalți participanți) a însumat o mulțime de întrebări: vârstă, greutate, înălțime, ocupație, disponibilitate de a testa echipamentele K2 cât și răspunsul pentru două întrebări personale:
- Participarea la test-drive (atenție, participarea, NU conducerea uneia dintre mașini) e condiționată de deținerea unui carnet de conducere? Răspuns: “Nu!”
- Informația de pe twitter, conform căreia invitații pot aduce pe cineva cu ei e reală? Răspuns: “Da! În plus, dacă vrei să vii cu doi prieteni nu e nicio problemă, îi înscriem pe amândoi.”
După ce prietenii cu care plănuiam să fac acest drum au fost la rândul lor confirmați telefonic, am început să facem planuri în legătură cu modul în care vom petrece ultima zi a lunii ianuarie în Poiana Brașov.
Astfel că zorii zilei de duminică ne găseau în acceleratul de București, mărșăluind cu zâmbetul pe buze spre destinație. Undeva în jurul orei 11:00, eram deja la baza pârtiei, lângă corturile BMW. Jucăriile erau parcate frumos, în două șiruri, așteptându-și cuminți testerii. Deși programarea noastră era pentru ora 14:00, am intrat în primul cort pentru a ne interesa care e orarul celor de la K2 – când e programat testul echipamentelor lor, în ce constă, șamd.
Am constatat uimiți, că deși telefonic ni se spusese că băieții de la K2 sunt pe pârtie întreaga zi, timp berechet pentru a vedea cât de bune sunt (sau nu) produsele lor, piaristele de la fața locului au contrazis acea informație, spunând că vom avea acces la respectivele echipamente doar DUPĂ drive-test. Eh, ăsta să fie necazul cel mai mare, când pârtia e la doi pași iar de zăpadă nu ducem lipsă!
La 13:30 dăm jos cuminți schiurile și clăparii pe care-i închiriasem și ne prezentăm pentru a doua oară la intrarea în cort. Suntem verificați pe listă, e confirmat faptul că suntem acolo și suntem invitați să completăm un sondaj de opinie și o declarație pe proprie răspundere care confirma faptul că n-am consumat băuturi alcoolice.
Luăm pixurile și hârtiile și ne așezăm pentru a le completa, când o domniță cu zâmbetul pe buze se apropie și ne curmă brusc visul:
- Ați mai condus un BMW până acum, da?
- Nu.
- Aveți peste 21 de ani, da?
- Adică?
- Adică nu puteți participa la test-drive dacă nu aveți peste 21 de ani și o experiență minimă de un an ca șofer.
- Păi, stați o secundă, noi am fost confirmați telefonic, ocazie cu care am fost întrebați care e vârsta noastră. Știați că avem doar 18 ani. Am vorbit chiar aseară cu cineva de aici și nu ni s-a dat de înțeles că ar fi vreo problemă.
- Ne pare rău! Traseul e prea dificil și nu putem să vă permitem să urcați la volan. Însă puteți compensa asta mergând la dealerul local și făcând acolo un test-drive.
- Păi și noi am venit degeaba?
- Ne pare rău (…)
- Ok, nu putem conduce, dar nici să stăm în mașină pe bancheta din spate nu se poate?
- Mașinile sunt pline. Unde să vă ia, că n-au loc!
- Bun, fie, nici asta, dar atunci măcar să ne bucurăm de echipamentele K2.
- Mergeți la colega mea pentru a vă pune o brățară pe mână pentru a avea acces în celălalt cort.
Brățări galbene, indicarea direcției spre celălalt cort, apoi tăcere.*
*Tăcere = trimis dintr-un cort în altul, trei oameni cu ecuson care au ridicat din umeri, fără să știe care e rostul lor și-al nostru, inclusiv tipul de la bar, indicat de către ceilalți doi, apoi neștiința și indiferența celorlalți.
Întrebări:
- Cât de greu e să-ți dai seama, ca organizator, după ce un candidat ți-a spus telefonic vârsta – 18 ani, că acesta nu-ți îndeplinește regulile (1 an vechime impune o vârstă de minim 19 ani, bănuiesc; cea de-a doua regulă, cea cu 21 de ani e evidentă)?
- Plecând de la premisa că domnițele cu care am vorbit noi nu știau de regulile astea, cât de greu e să-ți pui departamentul de comunicare să învețe un regulament de desfășurare a unui test drive? Mai dă-l încolo, că doar nu e codul juridic de drept civil și penal!
- Cât de greu e să publici acest gen de detalii pe blogul oficial, în loc să ocupi pagini întregi cu comunicate de presă?
- Cât de greu e să ai 2-3 oameni competenți la locația test-driveului care să știe să direcționeze pe cei mai puțin cunoscători ai zonei/tipului de eveniment?
- Cât de greu e să-ți dai seama ca dacă trei oameni sunt pe-o listă, atunci teoretic este loc pentru ei în mașini? Ok, nu îndeplinesc niște condiții, dar faptul că n-au 21 de ani umple instant trei locuri?
Da, așa e, n-am avut un ecuson mare pe care să scrie numele unei reviste citită lunar de mii de pasionați de mașini. Probabil, la sfârșitul zilei organizatorii nici măcar nu și-au mai amintit de incident, la fel cum peste trei luni e posibil ca și cititorii mei să uite de acest articol.
Mie îmi rămâne însă un gust amar. Și o experiență nefericită cu un brand. Și irosirea, înainte de a începe a unei posibile “relații” cu o mașină.
Mă consolez la gândul că n-am pierdut o zi și n-am bătut 400 de kilometri degeaba. Călătoria a avut și părțile ei frumoase. Ar fi greu să nu le văd după ce-am tras o gură de aer de munte și-am savurat (în afara evenimentului) câteva ore pe pârtie. Însă test-driveul, punctul central al călătoriei, s-a dus. Și odată cu el și admirația aceea de copil inocent, față de o treabă aparent serioasă, făcută cu cap și cu atenție.
