Bătrân, marțian dar updatat (episodul 2)

marți, septembrie 15, 2009 23:57
Scris în categoria Serial

Cum nicio poveste care începe așa frumos nu se poate termina brusc, Cristi a decis să delecteze cititorii iubitori de SF ai dheo.ro cu câte un episod săptămânal al galacticei telenovele începută odată cu concursul meu.

În ziua aceea blestemată, Ovidiu îşi scosese MPC-ul şi se aşezase confortabil în fotoliul gravitaţional. Câmpul gravitaţional îl menţinea în poziţia ideală pentru somn. Dădu la o parte casca şi se lăsă în voia viselor neprogramate fără să observe că uşa către ecluza exterioară rămăsese deschisă. Max stătu câteva momente lângă fotoliu, apoi plecă dând din coadă către uşa ecluzei.

Deşi era programat să asculte ordinele exprese ale stăpânului, din cauza pachetului premium Max avea un modul de independenţă care dădea impresia unor acţiuni autonome. Practic era vorba de acţiuni aleatoare, cele mai multe erau replici ale unora văzute la alte persoane. Max nu văzuse o altă persoană decât pe Ovidiu şi dintre toate acţiunile înregistrate, blestemăţia de software o replică pe cea de acţionare a ecluzei exterioare. Ieşi scuturând din coada pufoasă ca un salut neglijent către stăpânul tolănit confortabil în fotoliul gravitaţional.

Ecluza exterioară comunica direct cu liftul orizontal ce ducea către magistrala 3 de legătură cu celelalte colonii marţiene. Max profită de absenţa liftului aflat în spaţiul de docare şi plecă în singura direcţie disponibilă. În mod normal, aflat în raza apartamentului stăpânului Max era alimentat automat de la generatorul de nanounde dar la distanţa la care era acum acumulatorii erau pe cont propriu. Când ultimul strop de energie se scurse, Max înţepeni pe traseul turboliftului spre disperarea prietenilor şi familiei care urmăriseră totul prin fluxul MPC. Cei mai mulţi dintre ei au crezut că e un experiment trăznit al lui Ovidiu şi neavând toate datele problemei nu au sunat să îl avertizeze pe proprietar şi nici nu ar fi făcut-o dacă MPC-ul n-ar fi înregistrat exact momentul în care liftul a strivit şi împrăştiat jucăria preferată a prietenului lor. Abia atunci… (continuarea peste o săptămână dar puteți face sugestii de continuare a poveștii)

Articole asemănătoare

Comentează, sau lansează un trackback de pe blogul tău.
Cuvinte cheie: , , , ,

Comentează!