Camera copilăriei
duminică, septembrie 14, 2008 13:11Mă aflam în uşă. Uşa camerei mele. Intrasem pe neaşteptate şi totul îmi părea schimbat. Peste noapte camera recăpătase aspectul care îl avea pe vremea când eram un pici de patru-cinci ani. Toate erau la locul lor. Inclusiv lada de carton cu jucării, maşinuţele, jucărioarele chinezeşti, sertăraşele cu mărunţişuri, chiar şi acele casete vechi pentru casetofon. Una din ele se auzea cântând în surdină. Era una din favoritele mele. Mocheta fusese înlocuită cu preşurile de acum zece-cinsprezece ani. La geamuri, acele perdele cu maimuţoii prinşi de mine pe ele. Iar eu, o statuie mută din pragul uşii.
Nostalgie, amintirea clipelor petrecute înainte de şcoală sau chiar înainte de grădiniţă acasă, toate se amestecau în capul meu. Dar totuşi, de ce schimbase mama aşa subit decorul? Şi mai ales, cum reuşise să refacă totul? De unde adusese maşinuţele mele?
Şirul gândurilor îmi fu întrerupt de un miros de fum. Oare venea de afară? O, nu, geamul era închis. Mirosul venea de la…..lada de jucării. Mamăăă! Apă! Pot stinge focul? Cine m-a legat de uşa? De ce nu pot face nimic?
Jucăriile, trecutul, amintirile mele…toate îmi treceau prin faţă, în timp ce obrazul îmi era brăzdat de lacrimi amare. Jucăriile sunt de plastic! Şi cu fiecare din ele mă jucasem aşa de frumos într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Acum ele ard rând pe rând. Ce cruzime din partea părinţilor să îmi redecoreze camera ca odinioară, iar apoi să o incendieze în faţa mea. Mi se părea că o dată cu jucăriile pierd tot trecutul. Timpul se scurgea penibil de încet, iar flacăra care prefăcea în scrum maşinuţă după maşinuţă, adăuga mereu câte o lacrimă pe obrajii mei. Muzica încetă în cele din urmă, iar înainte ca focul să inainteze spre covor spre mine……..
Ovidiu, hai la masă!
Oh, ce bine că a fost doar un vis. Dar, oare, de ce e perna udă? Lacrimi? Nostalgie în somn?
Votează articolul pe blogoree!
B-Blog spunea:
septembrie 14th, 2008 la 5:12 pm
Interpretand visul, intr-o zi tu ti-ai amintit de copilarie, sau cel putin ai stat si te-ai gandit cum era inainte. Te gandeai ca iti este dor de trecut si ai vrea sa mai retraiesti acele timpuri. In vis, ti-ai indeplinit dorinta, dar din pacate a fost un cosmar.
Misto, si eu aveam o lada cu jucarii chinezesti.
catia maxim spunea:
septembrie 15th, 2008 la 9:07 am
Indiferent de varsta biologica pe care o avem, unii dintre noi reusesc sa poarte cu ei de-a lungul vietii jucariile si amintirile copilariei. E poate unul din secretele unei tinereti perpetue. Nu o sa spun despre acest material ca e sensibil, ca mi-a placut etc…Stii deja toate astea! Pun insa o intrebare care ma bantuie in ultimii ani:de ce sunt tristi tinerii? Evident ca nu o sa poti sa imi raspunzi in numele altora, dar cine stie, poate ca ai mai multe informatii decat mine…Te felicit sincer pentru blogul tau si iti urez sa poti zambi toata viata, sa poti rade din toata inima si mai ales sa fii sanatos!
dheo spunea:
septembrie 15th, 2008 la 2:39 pm
@catia maxim: Care e diferenta dintre un adolescent fericit si unul nefericit? Sau care cred eu ca e ingredientul lipsa?
Ei bine, dupa umila mea parere, artificialitatea da nefericire. Navigare pe internet toata noaptea, televizor non-stop peste zi, totul stropit din belsug cu tigari si tutun si acompaniat cu o muzica mai mult sau mai putin calitativa la volum maxim. Pauze dese pentru jocuri video captivante, ore petrecute la telefon, sau pe “mess”, ori haifaiv, toate sunt “artificiale”. Pe moment, ele pot da senzatia ca totul e perfect, ca faci nici mai mult nici mai putin decat ceea ce face toata lumea. Dar analizand totul dintr-un unghi neutru, vei observa ca fericirea unui om depinde de un mediu cat mai natural cu putinta, de echilibrul intre orele in care sta in fata televizorului/calculatorului cu o activitate practica si nu in ultimul rand de caldura si sentimentul de a apartine unei familii (prin faptul ca i se pune totul la dispozitie de catre parinti, nu inseamna ca e implinit).
Alinush spunea:
septembrie 15th, 2008 la 7:10 pm
Mai, sa sti, frumos articol.