CFR, te iubesc!
vineri, iulie 3, 2009 7:30
După finalul blogtripului de la Oradea, Zoso publica un articol interesant. Vorbea despre succesul pe blogurile nișate și despre construirea unui brand ca blogger. L-am citit de vreo două ori, apoi am revenit încă o dată asupra pasajului “Trebuie sa cheltui niște bani”, pe care am încercat să îl aprofundez. Încercam să găsesc un răspuns la marea mea problemă în ceea ce privește blogosfera. Se pare că nu l-am găsit. Poate asta m-a determinat să scriu articolul de față.
Toți cei care mă cunosc mai bine știu că în ultima vreme am ajuns să deplâng din ce în ce mai mult distanța mare ce mă desparte de capitală. Sună destul de cunoscut, nu-i așa? Câte evenimente importante nu au loc săptămânal în București și la câte nu te-ai duce dacă n-ai locui la 400 de kilometri distanță?
Aici e punctul în care sunt întrerupt mereu:
Păi, hai! Cine te oprește? Bagi mâna ceva mai adânc în buzunar, dar se merită. Dacă nu mai scoți nasul și pe la chestii offline nu o să fii niciodată un A-list blogger, băă!
Și-atunci încep să fac calcule:
Ok, am bani suficienți pentru drum. Ba chiar îmi permit și-o masă la restaurant după ce se termină. Iar dacă situația o cere, nu o să mă trag înapoi nici de la un taxi, un suc și zdrăngănitoare de la surdo-muții din tren. Ok, deci bani am.
Timp? Da, cred că stau bine și la capitolul timp. Sunt în vacanță, serviciul poate lua pauză o zi, iar proiectele mele din online nu pățesc nimic dacă sunt lăsate la o parte pentru câteva ore.
Eficiență. Oooops, aici avem o problemă. Păi cum așa? Așa bine. Cât ține conferința? 2 ore. Aha; deci asta înseamnă două ore în care poți învăța chestii mișto. Plus încă vreo oră pentru socializare. Dar asta doar dacă ai noroc să nu se grăbească probloggerii noștrii spre casă. Cât fac pe tren? Păi, cred că vreo șase ore la dus și vreo șase ore la întoarcere.
Conferința se termină la ora 22. Așa. La cât am tren spre casă? Dimineața următoare la 6. Asta înseamnă alte experiențe frumoase cu aurolacii în Gara de Nord? Nu neapărat. Poți găsi o ofertă bună la vreun hotel cu un preț ce nu depășește 150 RON.
Și tragi linie și te întrebi: merită? În condițiile descrise mai sus, nu. În mod cert ar merita dacă mult stimații neni de la că-i-le fe-ra-te ro-mâ-ne ar avea trenuri care pleacă de la “marele cap de linie” înspre centrul țării între orele 21 și 6. Dar n-au. Așa că ridici nepuntincios din umeri și le transmiți din toată inima:
CFR, te iubeeeeeeeeeeeeesc!
P.S. Și-acum, să fim serioși. Oricât de dedicat ai putea fi bloggingului, blogosferei românești și noilor tendințe din online, cine-ar da 100 euro și 12 ore de călătorie pentru 4, sau hai să zicem 5 ore de blogăreală (asta cu tot cu pauzele de cafea și networkingul de după)? Desigur, avem evenimente de-o zi, de două, avem RBF, avem Webstock, Internetics sau GPEC, dar alea sunt doar câteva pe an și probabil poți ajunge la numai 2-3. Restul sunt în acea perioadă a anului în care ești prins cu școala. Și s-au dus. Măcar e bine că ai speranță și puterea de a-ți zice de fiecare dată: Poate o să reușesc să merg la anu’!
P.S.2 Care capitală a Europei Moderne mai are Gara Centrală a capitalei închisă pentru 5 ore/zi?




zmenta spunea:
iulie 3rd, 2009 la 11:31 am
Pai atunci dimineata dupa RBF, Gara de Nord era inchisa de la (ora 3 pana la 6). Tu ai numai 400 de km, dar eu ?
vreo 700…
dan ghemes spunea:
iulie 3rd, 2009 la 11:51 am
Vand un frumos Opel Corsa 1.2 zis si Preciouss cu numai 1650 Euro. Nociabili ! Si numai asa poti sa uiti de frumosul CFR ! Si sa le faci in ciuda !
Invisible Yahoo spunea:
iulie 3rd, 2009 la 7:12 pm
Cand am citit titlul credeam ca articolul se refera la echipa de fotbal CFR Cluj
Dany spunea:
iulie 6th, 2009 la 2:37 pm
Mda, dar de mine ce zici
) ?
Andreea spunea:
iulie 7th, 2009 la 12:30 am
Asa spun si eu mereu… la anu’!
Tratament varice spunea:
iulie 7th, 2009 la 3:32 pm
Drumul cu trenul e frumos si foarte putin riscant. De multe ori prefer trenul chiar daca dureaza mai mult
Andreea Gheorghe spunea:
iulie 8th, 2009 la 8:05 am
Sa stii ca daca iti propui cu adevarat, chestia asta, chiar se poate sa participi la evenimente in Bucuresti.
dheo spunea:
iulie 8th, 2009 la 12:25 pm
@zmenta: Nu de la 3. E inchisa de la ora 0.
@dan ghemes: Sa stii ca sunt interesat. Contacteaza-ma pe privat sa-mi dai niste detalii!
@Dany: Pai esti intr-o situatie similara, cred. Nu?
@Andreea: Din fericire eu mai am doar cateva luni pana la carnetul de conduece si atunci o sa am o alternativa.