Iarba verdee dee acasăăă!
miercuri, octombrie 7, 2009 22:15Salutări din nou, dragilor! Trebuie să mărturisesc că-mi sunteți la fel de dragi și-acum când se pare că scriu o dată pe lună ca și acum ceva vreme când mă puteam lăuda cu două-trei articole interesante în termen de 24 de ore.
E greu. Ziua e scurtă, munca e multă, jobul aduce constant sarcini diferite, școala-și cere și ea partea (mai ales că acum ni se amintește din 5 în 5 minute că suntem în anul de studiu care se sfârșește cu un examen numit BAC), iar proiectele și grijile suplimentare nu prea obișnuiesc să-și ia concediu.
N-aș putea spune cât mă va ține noul val de entuziasm pentru colțișorul meu de internet, cert e că deocamdată scânteia s-a reaprins. Nu fac promisiuni (nu de alta, dar am observat că uneori e imposibil să mă țin de ele) însă voi încerca să mai trec pe-aci din când în când în pofida aparentelor impedimente.
Și-acum, că tot am trecut peste introducere și momentul lacrimogen provocat de nostalgiile mele față de vara splendidă care tocmai s-a încheiat (da, știu, acum o lună; nu contează) să trecem la subiectul propriu zis al articolului:
Noul meu statut de președinte al consiliului de elevi pe școală îmi înlesnește mâine participarea la o conferință/ dezbatere publică (n-am foarte multe date la momentul ăsta) pe tema legalizării ierbii organizată prin/de inspectoratul școlar județean. Da, subiectul ăla ultra-mega-hyper discutat în ultima vreme. Iarba.
Cum spuneam, n-am (încă) prea multe certitudini în legătură cu modul în care se va desfășura activitatea însă dacă ar fi cazul să intervin în discuție, care ar trebui să fie unghiul din care abordez problema?
Legalizarea ierbii va influența în vreun fel oarecare școala? Cum?
P.S. Am promis mai sus că nu fac promisiuni dar uite că fac una. Dacă voi o să fiți generoși în a-mi împărtăși punctul de vedere asupra subiectului, eu o să fiu generos la rândul meu în a vă relata ce și cum s-a petrecut pe-acolo.
P.S.2 Pentru cititorii mei care sunt paraleli cu termenul sau dezbaterea (știu precis că există câțiva) – iarbă = termen folosit pentru marijuana și hașiș (mulțumesc de completare, Alinush!). Dezbaterea e pe marginea legalizării drogurilor ușoare în România.




Alinush spunea:
octombrie 7th, 2009 la 10:18 pm
si hasis nu doar marijuana
A.Faith spunea:
octombrie 7th, 2009 la 10:37 pm
băi… voi vă daţi seama ce-ar însemna să vină un prof d-ăla foarte dubios fumat la ore
?
iulian spunea:
octombrie 7th, 2009 la 11:46 pm
mai bine fara droguri
multi am crescut fara ele, cred ca mai pot creste si altii fara sa aiba nevoie de asa ceva
ps: foarte important cum abordezi subiectul, bine ar fi fara ierburi – dar, atentie, lucrurile interzise..
StiC spunea:
noiembrie 19th, 2009 la 9:18 pm
Problema nu ar fi vanzarea lor ca si asa oamenii pot sa faca rost de canepa indiana(sau canabis)
Dar ele vor duce la dependeta si la distrugerea plamanilor si a celor din jurul lor!
Sunde de parerea lui:A.Faith si al lui iulian Alti au trait fara!
NOI DE CE ALTFEL???…