În alertă!
miercuri, octombrie 29, 2008 21:43Ne naştem în alertă! În cazul fiecăruia, primul semn de viaţă e un plâns zgomotos, care să ne semnaleze prezenţa cât mai sonor cu putinţă.
E mai mult decât un fenomen, sau o manifestare izolată a vreunei firi impulsive. E parte integrantă a fiecărei zile, a fiecărei lun
i, a fiecărui an. Despre ce vorbesc? Despre ceea ce numesc, „starea de alertă”, sau continua zbuciumare a fiecărui suflet. E acel fenomen care iese în evidenţă în copilărie, când preferăm maşina de poliţie sau ambulanţa, e strigătul de deznădejde al fiecărui eşec, e acel tresărit la auzul vreunei ştiri proaste, e impulsul de a fi primul care duce o veste, şi primul care ştie ceva, e dorinţa continuă de a ieşi în evidenţă, goana neîncetată contra timp, spaţiu şi realitate…
Oare de ce dezvoltăm această trăsătură? E-adevărat, ne naştem cu ea, dar cine încurajează dezvoltarea ei ulterioară? Părinţii? Şcoala? Însuşi sistemul în care suntem angrenaţi? De ce nu putem ajunge la nepăsare (a nu se confunda cu ignoranţă) decât la bătrâneţe?
Ne place un stil de viaţă obositor de alert, ne place să purtăm grijile altora, ne place să ne consumăm energia până la epuizare, ne place să ne preocupăm cu lucruri inutile, să fim poştaşii ultimelor zvonuri, uitând să ne preocupăm doar de propria persoană…
Oare ne vom putea potoli odată? Vom ajunge la stadiul liniştii absolute?
Sursă foto: flickr. Dacă ţi-a plăcut articolul, îl poţi vota pe blogoree!
