Blogul lui dheo

Salutări din nou, dragilor! Trebuie să mărturisesc că-mi sunteți la fel de dragi și-acum când se pare că scriu o dată pe lună ca și acum ceva vreme când mă puteam lăuda cu două-trei articole interesante în termen de 24 de ore.

E greu. Ziua e scurtă, munca e multă, jobul aduce constant sarcini diferite, școala-și cere și ea partea (mai ales că acum ni se amintește din 5 în 5 minute că suntem în anul de studiu care se sfârșește cu un examen numit BAC), iar proiectele și grijile suplimentare nu prea obișnuiesc să-și ia concediu.

N-aș putea spune cât mă va ține noul val de entuziasm pentru colțișorul meu de internet, cert e că deocamdată scânteia s-a reaprins. Nu fac promisiuni (nu de alta, dar am observat că uneori e imposibil să mă țin de ele) însă voi  încerca să mai trec pe-aci din când în când în pofida aparentelor impedimente.

Și-acum, că tot am trecut peste introducere și momentul lacrimogen provocat de nostalgiile mele față de vara splendidă care tocmai s-a încheiat (da, știu, acum o lună; nu contează) să trecem la subiectul propriu zis al articolului:

Noul meu statut de președinte al consiliului de elevi pe școală îmi înlesnește mâine participarea la o conferință/ dezbatere publică (n-am foarte multe date la momentul ăsta) pe tema legalizării ierbii organizată prin/de inspectoratul școlar județean. Da, subiectul ăla ultra-mega-hyper discutat în ultima vreme. Iarba.

Cum spuneam, n-am (încă) prea multe certitudini în legătură cu modul în care se va desfășura activitatea însă dacă ar fi cazul să intervin în discuție, care ar trebui să fie unghiul din care abordez problema?

Legalizarea ierbii va influența în vreun fel oarecare școala? Cum?

P.S. Am promis mai sus că nu fac promisiuni dar uite că fac una. Dacă voi o să fiți generoși în a-mi împărtăși punctul de vedere asupra subiectului, eu o să fiu generos la rândul meu în a vă relata ce și cum s-a petrecut pe-acolo.

P.S.2 Pentru cititorii mei care sunt paraleli cu termenul sau dezbaterea (știu precis că există câțiva) – iarbă = termen folosit pentru marijuana și hașiș (mulțumesc de completare, Alinush!). Dezbaterea e pe marginea legalizării drogurilor ușoare în România.

“Am început de mic să inventez poveşti. Poveşti din care zânele erau date afară în şuturi de către femei protective şi bărbaţi frumoşi. Cu măiestrie-mi aşezam cuvintele în versuri, de-a lungul portativului de care eram fascinat. Prietenii cei mai buni îmi erau creionul şi hârtia, şi locul cel mai fain de joacă era tărâmul imaginaţiei, îngrădit doar de scalpul acoperit de şuviţe blonde.
Credeam că lumea este tot ceea ce văd şi că e toată bună. Credeam că pot să-i fiu mereu prieten. Eram doar un copil fără de nume.
Şi îmi doream să cresc, să fiu ca toţi acei oameni înalţi pe care arzător doream să-i întâlnesc.

Îmi tot scriam povestea şi o cântam în scări de bloc, pe timp de ploaie, în faţa băncilor pline de-admiratori, scăldate de palpabile, inofensive raze de soare, pe cărarea înconjurată de maci zâmbitori, umbrită de frunzele nucilor sub care mă adăposteam din când în când. Mi-amintesc şi acum ziua în care mi-am mânjit pentru prima dată inocenţa, încercând să le răpesc roadele. Citește în continuare »

Cum nicio poveste care începe așa frumos nu se poate termina brusc, Cristi a decis să delecteze cititorii iubitori de SF ai dheo.ro cu câte un episod săptămânal al galacticei telenovele începută odată cu concursul meu.

În ziua aceea blestemată, Ovidiu îşi scosese MPC-ul şi se aşezase confortabil în fotoliul gravitaţional. Câmpul gravitaţional îl menţinea în poziţia ideală pentru somn. Dădu la o parte casca şi se lăsă în voia viselor neprogramate fără să observe că uşa către ecluza exterioară rămăsese deschisă. Max stătu câteva momente lângă fotoliu, apoi plecă dând din coadă către uşa ecluzei.

Deşi era programat să asculte ordinele exprese ale stăpânului, din cauza pachetului premium Max avea un modul de independenţă care dădea impresia unor acţiuni autonome. Practic era vorba de acţiuni aleatoare, cele mai multe erau replici ale unora văzute la alte persoane. Max nu văzuse o altă persoană decât pe Ovidiu şi dintre toate acţiunile înregistrate, blestemăţia de software o replică pe cea de acţionare a ecluzei exterioare. Ieşi scuturând din coada pufoasă ca un salut neglijent către stăpânul tolănit confortabil în fotoliul gravitaţional.

Ecluza exterioară comunica direct cu liftul orizontal ce ducea către magistrala 3 de legătură cu celelalte colonii marţiene. Max profită de absenţa liftului aflat în spaţiul de docare şi plecă în singura direcţie disponibilă. În mod normal, aflat în raza apartamentului stăpânului Max era alimentat automat de la generatorul de nanounde dar la distanţa la care era acum acumulatorii erau pe cont propriu. Când ultimul strop de energie se scurse, Max înţepeni pe traseul turboliftului spre disperarea prietenilor şi familiei care urmăriseră totul prin fluxul MPC. Cei mai mulţi dintre ei au crezut că e un experiment trăznit al lui Ovidiu şi neavând toate datele problemei nu au sunat să îl avertizeze pe proprietar şi nici nu ar fi făcut-o dacă MPC-ul n-ar fi înregistrat exact momentul în care liftul a strivit şi împrăştiat jucăria preferată a prietenului lor. Abia atunci… (continuarea peste o săptămână dar puteți face sugestii de continuare a poveștii)

Niciodată n-am înțeles de ce trebuie să se facă atâta vâlvă pentru toaletele ecologice. Ok, de-acord, sunt ușor de amplasat, mutat și probabil sunt ieftine. Și bineînțeles pot fi folosite foarte ușor pe post de monedă – “Mulțumiri SC Canale SRL pentru toaletele ecologice asigurate la eveniment!“.

Pentru voi, ca luptători feroce în lupta împotriva deșertificării Terrei, implementarea lor la scară mondială e undeva sus pe “to-do list”. Însă vă rog, fiți practici pentru un minut:

Ați încercat vreodată să vă imaginați cam ce se întâmplă atunci când amplasezi o cutie de plastic pentru cu rahat în bătaia soarelui? Ați încercat să vă imaginați cam ce miros e înăuntru și cam cât de dezgustător ar trebui să fie petrecerea a mai mult de 3 secunde acolo? Sau cât de mișto ar trebui să fie imposibilitatea spălării mâinilor după ce ai terminat treaba?

Nu, bineînțeles că nu. În stare nouă, nefolosită, totul pare atât de pur încât ai vrea să-ți petreci întreaga viață într-o atmosferă atât de…ecologică.

Mă distrează gândul că veniți, le amplasați cu zel accentuând cu spor pe “conform normelor adoptate de CE hotărârea enșpe din 2007….” și-apoi plecați crezând că ați făcut cine știe ce treabă patriotică. La fel de comic e gândul că voi ne numiți sălbatici pe noi, țăranii, care mai avem încă toalete în fundul curții. Dar pe cuvântul meu că ale noastre sunt mult mai “ecologice” ca ale voastre. Gratuit. Fără campanii de conștientizare sau implementare. Fără o-en-geuri care să se dea peste cap făcând lobby pentru implementarea unor legi în sensul ăsta. Fără bani.

Dragilor, e-ok să promovați ecologia, dar nu faceți asta jertfind curățenia și împingând limita acceptabilului spre penibil!

Imagine făcută în Ungaria într-o parcare de pe autostradă unde toaletele normale fuseseră încuiate, șoferii fiind obligați să folosească una din cutiile alb-roșii.

Later edit: Ca să vezi cât de departe poate merge prostia, îți recomand un articol din 2007 despre cheltuirea eficientă a banului public.

E-adevărat, au trecut mai bine de zece zile de la întoarcerea mea în țară, dar cum ultimele zile de vacanță vin întotdeauna însoțite de-o melancolie și-o lene rară, am lăsat totul pe ultimul moment. Cel de dinaintea reintrării mele în ritmul școlii. Al ultimului an de liceu.

Și ținând cont că primele mele impresii despre Italia și Slovenia vi le-am spus într-un moment de respiro al deplasării, aș mai avea de împărtășit doar chestiuni particulare, specifice fiecărui loc pe care am avut privilegiul să-l vizitez. În acest articol vom vorbi despre primul obiectiv, Trieste.

Trieste e un oraș mărișor (din câte am înțeles e de mărimea Brașovului, adică aproape 300.000 de locuitori) așezat pe țărmul Mării Adriatice, în golful cu același nume. Fiind un oraș de graniță și un vechi motiv de dispută între italieni și populația slavă, cu o arhitectură contemporană Mariei Tereza și cu o frumoasă zonă de agrement pe malul mării, te va impresiona de la prima vedere. Iar timpul petrecut acolo se va scurge pe nesimțite.

Poate că nu sunt întotdeauna cel mai atent turist, dar cred că de data aceasta am avut ochii larg deschiși în cele două zile hărăzite acestui locșor minunat, astfel încât să pot oferi suficiente impresii. Obiective. Citește în continuare »