Blogul lui dheo

În Trieste e suficient să deschizi bine ochii asupra tăbliţelor indicatoare ale străzilor pentru a fi ceva mai cultivat decât restul lumii. Şi asta pentru că fiecare din ele indică şi anul naşterii/morţii cât şi profesia omului al cărui nume-l poartă.
Citește în continuare »

Constat că atunci când e vorba de bijuterii, italiencele au gusturi mult mai rafinate decât româncele. Din sutele de femei întâlnite pe stradă în cele trei zile de ședere, un procent de 99%  chiar știu care e sensul verbului “a asorta“.

În general se mărginesc la un lanț finuț, o brățară care nu iese deloc în evidență sau niște cercei discreți.  Pitziponceala, prostitul cu haine nepotrivite timpului și locației, zorzoanele sclipitoare, cerceii de-o șchioapă și kilogramul de aur din jurul gâtului sunt rezervate româncelor care locuiesc aici.

În Italia nu există criză economică. Aici lumea are încă încredere în sistem.

Iată-mă online din nou, mai repede decât mă așteptam, la mai puțin de 48 de ore de la plecare, grație unei conexiuni la internet de bandă largă în imobilul care poartă momentan numele de “acasă”. Cum însă nu o să-mi petrec prea mult timp pe internet, o să mă mărginesc la câteva concluzii scurte și patru poze din primele 2 zile petrecute în modul away:

• Un drum de Italia nu mai e “moartea” de acum 5-10 ani când infrastructura în construcție te obliga să petreci vreo 24 de ore pe drum. E-adevărat, 14 e și el un număr mărișor, însă cred că e acceptabil. Practic, după Szeged, doar mașina și stilul tău de condus mai stabilesc cât de repede vei ajunge la destinație, autostrada fiind un prieten de nădejde.
• Verificarea de la vamă a cam atins maximul operativității. Cel puțin pentru modul în care ne-au tratat, eu le dau un 10 cu felicitări stimabililor vameși. Dacă anul trecut s-au întins la întrebări suplimentare (durata, scopul călătoriei, verificări de bagaje), acum n-a durat mai mult de 60 de secunde până când am primit verde pentru continuarea călătoriei pe pământ unguresc.
• August și septembrie sunt într-adevăr luni propice pentru căsătorii. Cred că am numărat vreo douăzeci de cămine culturale pline de petrecăreți de-a lungul drumului prin satele românești.
• Slovenii sunt la fel de mafioți ca întotdeauna. Dacă nu te asiguri de procurarea vignetei în prima parcare după intrarea în țara lor, la ieșirea din parcare te-așteptă pentru a te ușura de doar vreo 500 de euro.
• Italia nu e populată din întâmplare de câteva sute de mii de români. Peisaje superbe+nivel de trai ridicat+infrastructură de cinci stele=>o țară pe care odată ce-ai vizitat-o, îți dorești să trăiești în ea. Fructele tropicale, siturile arheologice, plajele și punctele de interes turistic-cultural sunt doar cireașa de pe tort.

Cât despre mine, mă duc să mai beau un pahar cu apă. După un an în care nu m-a văzut deloc soarele, azi m-am aruncat la plajă timp de vreo șase ore în orășelul Grado, situat pe o insulă aflată la vreo 20 de km de localitatea în care locuiesc momentan. Ne-auzim!

Exact, ai înțeles perfect semnificația titlului. După îndelungi și stăruitoare încercări am reușit să ajung în cele din urmă la cel mai așteptat moment al verii, “sfârșitul lui august”, timpul pentru un binemeritat concediu la sfârșitul unei veri care n-a fost altceva decât o fugă agitată de colo-colo în încercarea de a împăca și varza și capra (jobul, proiectele, familia, prietenii, odihna și evenimentele).

Așadar, de mâine evadez în vest pentru o călătorie de vreo două săptămâni în nordul Italiei, Trieste, Veneția și Florența fiind orașe direct vizate. Sper să găsesc din când în când prin puburi câte-o găleată de net pentru a împărtăși cu voi poze și impresii. Altfel, ne-auzim după 6 septembrie, timp în care vor mai apare vreo 2-3 posturi programate pe-aci.

Să fiți cuminți și să nu stricați nimic!