Party RBF 2009 – impresii
duminică, martie 15, 2009 15:40
Probabil sunt ultimul participant care scrie despre petrecerea de final a RBF, cu tot ce a însemnat acesta. Și desigur, datorită indolenței mele, probabil ați citit deja zeci de review-uri despre premii, festivitate și participanți. încât aproape știți mai bine decât mine ce vreau să spun. Dar pentru că vreau să-mi împărtășesc și eu opinia, o voi puncta foarte concis în ceea ce urmează:
Am plecat joi dimineața din Mediaș, cu rapidul Dacia Express, cel pe care am ajuns să îl folosesc tot mai des în ultima vreme în călătoriile mele spre capitală, având convingerea că tocmai a început o zi mare. La destinație am constatat că încep să mă descurc tot mai bine în ceea ce mi se părea un labirint fără ieșire la prima interacțiune – metroul, apoi, după ce am văzut pentru prima dată live Casa Poporului, am făcut un poas într-o pizzerie pâna la ora 19:00, ora deschiderii, când am purces cu Eugen spre Fabrica.
Acolo m-am așezat cuminte la coadă, iar după vreo douăzeci de minute de așteptare am avut cale liberă.
Totul a debutat cu un stand-up-comedy susținut de Neuronu, care a uitat de puștimea din sală și de oamenii care chiar n-aveau chef de pomelnicul organelor sexuale și a dat-o pe vulgarități ieftine.
Au urmat băieții de la Hi-Q, cu o prezență pe scenă ceva mai lungă decât așteptările publicului care a început să se plictisească de la un anumit punct.
Nu în cele din urmă, Cabral, foarte obiectiv, a urcat pentru a înmâna premiile. Visurât a fost huiduitul serii, deși teoretic e cel mai popular blogger de pe .ro, în timp ce la categoria “under 18″ unde trăgeam ceva speranțe de reușită, câștigătorul a fost Bogy.
A urmat party-ul propriu-zis, un timp degajat și oarecum mai relaxat în care am socializat cu lumea. Astfel, de-a lungul serii i-am cunoscut/revăzut pe: ciupercutza (mulțumesc pentru grijă!!!), Jen, Năvălitorul și Pisoy, Dubios, Redecs, Cristian, AndyMihail, Andra, Miruna, GeoAtreides, Liviu Taloi, o parte a echipei apPRentice, Vladinho, Cristealizări, iLL, cuplul Gramo, teleleu (care m-a convins să-i fac reclamă spre sfârșitul serii), Ariel, Pitic, Bau, visurât (în treacăt), artistu (care cerșea strâmbături), iar ceva mai târziu Sorin, Blogatu (dezamăgit că s-a întors la Craiova fără nici un premiu), zmenta, Osti și t3mb3. Oare am uitat pe cineva?
În fine, în jurul orei 3, când lumea plecase cuminte la culcare, iar clubul era gol, am luat și eu un taxi spre Gara de Nord, sperând că voi găsi un loc în vreo sală de așteptare, până la 5:50 când urma să plece trenul meu. Ghinion. N-a fost să fie. Gara e închisă între miezul nopții și ora 4:30 pentru salubrizare. Așa că am ales un bar mizer în locul străzii pe care treceau nestingheriți aurolacii cu pungile la gură. Apoi, după moțăieli și îndelungi așteptări, am luat la șase fără zece trenul spre casă. La două ore după prânz mă așterneam deja într-un somn aproape șaisprezece ore.
P.S. Poza de mai sus e cadoul ciupercutzei pentru mine.




Copila blonda spunea:
martie 15th, 2009 la 5:40 pm
Mie mi se pare senzaţional efortul pe care l-aţi depus pentru a veni incoace. After all, a meritat ‘au ba?
copilANDRA spunea:
martie 15th, 2009 la 6:33 pm
stii ce-mi place mult la tine? faptul ca esti perseverent si increzator in fortele tale. si asta face cat 5 premii rbf puse unul langa celalalt.
felicitari pentru participare si ambitia de care ai dat dovada!
Mihaita spunea:
martie 15th, 2009 la 8:03 pm
A fost frumos, am de ce sa imi dau pumni in cap ca n-am putut ajunge?
PS: mersi de mesaj
dheo spunea:
martie 15th, 2009 la 8:54 pm
@Copila blonda: Eu cred ca a meritat tocmai din cauza voastra, a oamenilor pe care va stiam inainte doar de pe bloguri. Acesta a fost unul dintre scopurile venirii mele, pentru ca aveam dubii serioase in privinta victoriei la categoria la care am fost finalist. M-am bucurat de fiecare persoana pe care am putut-o saluta, cu care am schimbat cateva vorbe, sau chiar numai o strangere de mana, iar asta ma face sa consider ca n-am pierdut timpul, desi calatoria a fost destul de obositoare.
)
P.S. Cand ai vorbit la plural te-ai gandit la Andra?
@copilANDRA: Mersi de felicitari! Cat despre partea cu ambitia as putea spune ca e mai degraba o chestie ce incerc sa o dobandesc decat una cu care m-am nascut. N-ai vrea sa ma vezi in zilele mele proaste cand am nevoie de incurajari si sustinere pentru cele mai simple lucruri.
@Mihaita: Nu iti da singur, nenea! Vin eu si te ajut daca e cazul.
Cat despre regrete, parerea mea e ca nu vei gasi mereu 1000 de bloggeri adunati in acelasi loc. Ce zici, din aia 1000, merita sa cunosti macar 50-60? Asa, macar pentru cultura ta generala.
Andy Mihail spunea:
martie 15th, 2009 la 9:12 pm
Mi-a parut bine sa te cunosc si sper ca data viitoare sa stam mai mult de vorba si poate intr-un cadru lipsit de fum si galagie.
dheo spunea:
martie 15th, 2009 la 10:20 pm
@Andy Mihail: Sunt incantat si eu de prietenia creata. Speram ca la anul vom avea ceva mai mult timp, iar fumatorii vor fi separati de nefumatori.
sorin spunea:
martie 16th, 2009 la 5:25 am
Te rog sa ma ierti ca nu te-am mentionat in articolul meu de dupa RBF. Sincer aprob toate cele spuse mai sus, in special ce a spus si Copila Blonda. Va admir pentru efortul care l-ati depus sa veniti din toate colutirle Romaniei, tocmai aici la Bucuresti. Esti un tip de treaba si imi pare rau ca n-am putut sta mai mult de vorba. Data viitoare bem bere da?:)
Sper ca te-ai simtit bine alaturi de noi pana la 3 dimineata si daca nu ai fost prea vorbaret…sper ca macar sa te fi amuzat:D. Spor la treaba si-n 2010 poate vei fi un castigator.
Oricum esti faptul ca ti-ai facut noi prieteni, face cat multe premii.
dheo spunea:
martie 16th, 2009 la 6:37 am
@sorin: Nu e nici o problema, Sorin. Nu trebuie sa iti ceri scuze pentru atat. Da, m-am simtit extrem de bine, doar ca mi-as fi dorit ca voi sa fi ramas ceva mai mult.
Speram insa la mai bine pentru la anu’ si atunci o sa vorbim pe indelete.
CDi spunea:
martie 16th, 2009 la 1:22 pm
Bine ca ai fost totusi, parese ca nu ai fost chiar in zadar. Chiar daca multi speram sa te revedem pe scena se pare ca nu am fost suficienti, poate data viitoare. Cel din poza esti tu, sigur ? Daca da inseamna ca te-ai schimbat foarte tare in ultimul an, chiar daca te vedeam pe transmisie nu cred ca te recunosteam. Trebuie sa ma mai uit odata pe filmare sa vad daca apari
Micut ghid de folosire a evenimentelor de bloggeri « chestiuni.info spunea:
martie 16th, 2009 la 2:59 pm
[...] 7.Cand te intorci acasa, pune pe blog pozele si scrie despre oamenii pe care i-ai intalnit. Pune link catre ei. Ex: Eu i-am intalnit pe Cby, Artistu’, Gramo, AndyMihail, NeneaIancu, am vorbit cu BobbyVoicu, Dheo. [...]
AlexB spunea:
martie 16th, 2009 la 4:48 pm
Mi se pare mie sau nu mai esti cum te cunosc?… Din cate te stiam nu ai fi mers intr-un loc unde nu L-ai putea lua pe Isus cu tine… Ce s-a intamplat?
dheo spunea:
martie 16th, 2009 la 10:35 pm
@CDi: Da, eu sunt acela. Nu-mi spune ca nu ma recunsti! E cea mai buna poza cu mine din ultimul timp.
@AlexB: What??? That’s my job, friend!
`emy spunea:
martie 17th, 2009 la 8:29 am
“Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Ştii cine a spus asta.)
dheo spunea:
martie 17th, 2009 la 10:40 am
@`emy: Stai ca nu ma prind. Care e madularul in cazul meu?
`emy spunea:
martie 17th, 2009 la 11:57 am
dheo. Nu e treaba mea să judec activităţile tale. Dumnezeu e singurul care are dreptul să judece. Şi El ştie dacă într-adevăr nu ai înţeles asupra cărui fapt am vrut să-ţi atrag atenţia. Totuşi, am motive să cred că te-ai prins. Iar dacă n-ai facut-o, o să o faci în timp…
sorin spunea:
martie 18th, 2009 la 2:29 am
Era 3 dimineata, ne dadeau afara:D. La anu poate se face party de bloggeri asa cum trebuie si nu mai fuge lumea
Osti spunea:
martie 18th, 2009 la 1:47 pm
Hey! Ce faci? Vad ca ai reusit sa te aduni si sa postezi, asteptam ceva de la tine. In legatura cu ce ai scris mai sus, eu is ala pe care l-ai uitat. Aveam si o poza, la urma, cand populatia de la Roblogfest era impartita in 2 categorii, hiperactivii cu dansu` si ceilalti care se tarau ca niste fantome prin Fabrica.
sticlarie spunea:
martie 18th, 2009 la 4:38 pm
Se pare ca a participat toata blogosfera la eveniment. A fost mult mai plin decat anul trecut.
dheo spunea:
martie 18th, 2009 la 11:58 pm
@sorin: Probabil lumea punea in calcul faptul ca a doua zi urma sa faca prestatie la job!
@Osti: Hei, Osti, adevar graieste gura ta! Post updated!
@sticlarie: Tu nu erai in zona?
artistu spunea:
martie 22nd, 2009 la 5:03 pm
Tarziu si cu zcuzele de rigoare dau si io o datorie catre tine: http://s183.photobucket.com/albums/x160/artiistu/roblogfest/?action=view¤t=DSC01589.jpg
dheo spunea:
martie 22nd, 2009 la 5:15 pm
@artistu: Uf! Si eu care speram ca ai pierdut poza aia! Nu stii tu cat am regretat ca m-am lasat blitzuit! Nu-s eu fotogenic nici cand zambesc jovial, d-apoi cand insista unu de mine sa ma stramb!
)
zmenta.ro spunea:
iulie 3rd, 2009 la 11:28 am
recunosti ca nu se poate compara cu nimic asteptarea trenului dimineata pe la 4-5 in Gara de Nord ???
)
dheo spunea:
iulie 8th, 2009 la 12:28 pm
@zmenta.ro: da. extrem de plictisitor.