Blogul lui dheo

Gabi vrea să ştie cum a fost prima dată! Iar eu dau curs curiozităţii lui!

Prima dată când….

Prima dată când m-am angajat.

Ei bine, asta va fi prima dată când vorbesc despre jobul meu pe blog. Sau, ca să respectăm tema, prima dată de când sunt lepşat şi eu cu o întrebare mişto. Nu ceva de genul “Ce telefon îţi place?” ci o chestie interesantă la care merită să răspund pe măsură.

Ei bine, când mă gândesc la zilele debutului în calitate de muncitor, aproape că mă apucă râsul. Timid, speriat, uşor adus de spate din cauza emoţiilor ce dădeau transpiraţii în palme în fiecare secundă, păşeam în firmă aproape convins că o să fiu mâncat de cineva. La urma urmei, aveam cu puţin peste şaisprezece ani, iar prezenţa mea într-o lume a adulţilor, unde totul era luat în serios, mă aducea într-o postură nouă.

Începutul a fost constituit de o vizită amicală, la un moment în care totul îmi era favorabil. Fostul operator soft-design al firmei plecase lăsând un gol în urmă. Iar micile mele vizite prin ziarele judeţene cât şi reuşita pe plan local a proiectului “Copşeanul”, combinate cu puţină reclamă şi mult chef de muncă, m-au desemnat ca viitor ocupant al postului. Totul se rezuma la acel moment la vizite săptămânale, când “Copilu’ “, timorat şi cuminte ca un îngeraş stătea liniştit pe un scaun şi asculta instrucţiunile asupra a ceea ce are de făcut. Totul se rezuma încă la terminarea schiţelor anteriorului, aşa că primul proiect cap-coadă a fost realizat undeva prin mijlocul verii, când ajunsesem la stadiul de 8 ore pe zi. Sistemul de plată pe oră mă încuraja să trag cât mai mult, la sfârşitul lunii, privind cu mândrie rezultatul muncii. Ce mai, aproape mă puteam întreţine singur.

După momentul începerii şcolii, când disponibilitatea mea scăzuse brusc, dar demonstrasem deja suficient pentru a putea primi încredere mai mare, am auzit brusc întrebarea în cadrul unei iscuţii între mai mulţi membrii ai conducerii: “Îl angajăm?”

Şi gata! Asta a fost tot! Fără interviuri, fără CV-uri, sau mail-uri cu cine ştie câte sute de detalii legate de competenţe sau experienţă. Aproape că mi-e jenă când mă gândesc că alţii fac ani întregi de facultate şi specializări, doar pentru a primi într-una refuzuri, iar eu am reuşit să am carte de muncă şi vechime de la şaptesprezece ani. Ceva noroc? Poate, doar că eu numesc asta providenţă.

Şi acum pentru eventualii răutăcioşi, două precizări importante:

1. Nu, nu m-am bazat pe pile, sau relaţii de rudenie. Angajarea nu a avut loc pentru a întoarce un favor, sau a cumpăra simpatie. Totul s-a bazat pe muncă, ceva dedicare şi multă ambiţie.

2. Nu, nu lucrez pentru a ţine evidenţa ţaţei Ana, care vinde gogoşi la colţ, ci într-un grup de firme cu vreo 170 de angajaţi în total, fiind singur pe post. Mulţumiţi?

Pentru că e leapşă, o dau mai departe cui doreşte. Chiar sunt curios cum a fost la voi prima dată. Sursă foto

Articole asemănătoare

• Romania de cinci stele (2)
• Verde (7)
• Vă plac călătoriile? (4)
• Ultima carte citita (5)
• Tiganii si spalatul pe dinti (7)