Blogul lui dheo

Povestea pe care vreau să v-o spun azi e una de sezon, fiindcă se pare că sunt la modă căderile spectaculoase și deprecierile rapide ale marilor valori de altădată.

Într-un orășel de munte, locuia odată un mic afacerist. Nu pusese niciodată mâna pe vreo sursă de câștig substanțială, însă din mica secție de prelucrare a lemnului pe care o conducea își câștiga onorabil existența. Ceea ce era mai important era faptul că omul nostru se simțea împlinit și avea o familie fericită și-un cerc de prieteni în mijlocul cărora se simțea mereu bine.

Numai că de la o vreme începu să-i facă și lui cu ochiul veniturile din turism. Zona avea potențial. Și cum locuia chiar în apropierea șoselei care traversa defileul, se decise că un credit ipotecar pe termen lung ar fi soluția optimă pentru a-și pune pe picioare o afacere mai mare. Zis și făcut.

Peste doar doi ani, locul vechiului gater era ocupat de o frumoasă pensiune, care atrăgea vizita unui număr destul de mare de turiști în fiecare an. Totul mergea strună. Descoperise în sfârșit secretul care avea să-l aducă la un nivel respectabil în ceea ce privește starea materială. Și începu să se extindă.

Doar că pacostea îl lovi tocmai când se aștepta mai puțin. Soția îi intentă divorț. Acesta îi fu acordat după foarte puțin timp iar proprietatea, la fel ca și orice alt bun material au fost împărțite. Clădirea pensiunii îi rămase lui, dar veniturile au început să scadă la scurt timp după terminarea poveștii. În curând, nivelul profitului a ajuns la nivelul în care nu-i mai permitea plătirea la timp a ratelor lunare. Iar dobânzile nu stăteau nici ele degeaba.

Colac peste pupăză, la finalul lui 2008 criza financiară începea să-și arate și ea colții. Banca îi trimise somație după somație pentru achitarea restanțelor dar fiindcă a fost ignorată prea mult, apelă în cele din urmă la executarea silită. Fără să mai întind prea mult povestea, prietenul nostru se vede nevoit să-și părăsească frumoasa proprietate cu mâinile în buzunar, nefiindu-i permisă luarea vreunui obiect din casă. Partea bună e faptul că în “vremurile bune” își achiziționase o garsonieră în oraș unde putea să se stabilească acum. Partea rea e sărăcia aceleia: nemobilată, neprimitoare. În prezent omul doarme pe jos, pe pături. Noroc că-i vară, încă.

Și-așa, peste noapte, ajungi să fi scos cu forța din casa ta și aruncat în stradă fiindcă la un moment dat “te-ai întins mai mult decât ți-a fost plapuma”.

Avea dreptate tata când îmi spunea să mă feresc de credite și să nu fiu niciodată girantul nimănui? Se pare că da.

sursă foto

Articole asemănătoare

• De ce se vede atât de greu ieşirea? (3)
• De ce accepţi amice? (4)
• Copşa Mică, eternă primăvară! (6)
• Cazare pe propria răspundere (7)
• Vrei să ajuți cățeii să “crească”? (0)